Tehnică dentară

tot ce trebuie să știi despre admiterea la UMFST

Tehnică dentară

Program de licență Acreditat: 3 ani
10 motive pentru care să îți dorești să studiezi la Facultatea de Medicină Dentară din Târgu Mureş:
1. Oferta educaţională variată, adaptată mediului multicultural și cursurile în limba română, maghiară sau engleză fac din facultatea noastră un pol de atracţie pentru studenţi. După finalizarea studiilor, există posibilitatea continuării pregătirii prin rezidenţiat în 7 specialităţi stomatologice.
2. Recunoaşterea studiilor. Educaţia şi calificările obţinute după absolvirea programului de studii Medicină Dentară au recunoaştere şi reputaţie pe plan internaţional. Puteţi practica stomatologia în cadrul Uniunii Europene.
3. Cea mai modernă bază de învăţământ stomatologic din România este reprezentată de Centrul Integrat de Medicină Dentară şi Clinica de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială.
4. Cercetarea științifică. Infrastructura de cercetare a Universităţii și activitatea în cadrul Cercurilor Științifice Studențești permit studenţilor dezvoltarea abilităţilor de a efectua studii experimentele şi/sau clinice, de a disemina rezultatele acestora prin elaborarea de prezentări în cadrul manifestărilor științifice și prin redactarea lucrărilor de licenţă.
5. Stagiile clinice. Sub îndrumarea cadrelor didactice ale facultăţii, în cadrul activităţilor clinice componente ale procesului educaţional şi în corelaţie cu caracterul antreprenorial al profesiei de medic stomatolog, studenţii efectuează începând cu anul IV de studii o gamă largă de servicii medicale de specialitate.
6. Practica de specialitate şi mobilităţile Erasmus +. La sfârşitul fiecărui an de studii, practica de vară poate fi efectuată în facultatea noastră, cabinete sau clinici stomatologice din ţară sau din străinătate, de multe ori ţara de origine a studenţilor sau locul unde doresc să lucreze după finalizarea studiilor. Mobilităţile Erasmus plasament sunt stagii de vară pentru studenţi, cu durata de 2 luni şi reprezintă cel mai mare succes al mobilităților Erasmus pentru studenţii de la medicină dentară.
7. Diversitatea culturală şi prietenii internaţionali. Taxa de şcolarizare mai redusă, accesibilitatea mare şi cursurile în limba engleză, determină tot mai mulţi studenţi internaționali să se înscrie la facultatea noastră. Vă veţi face prieteni din toate colţurile lumii. Trăind într-un mediu diversificat, comunicaţi şi vă adaptaţi cu uşurinţă situaţiilor nefamiliare.
8. Viaţa studenţească. Activitatea socială şi culturală este foarte bine reprezentată la nivelul organizaţiilor studenţeşti din facultatea noastră. Studenţii derulează proiecte ample şi campanii de voluntariat privind profilaxia orală în şcoli şi grădiniţe, deţin recordul Guiness Book 2015 pentru cea mai amplă lecţie de igienă orală din lume, organizează anual simularea examenului de rezidenţiat, simpozionul ştiinţific Zilele OSMDentistului şi Festivalul Unifest.
9. Biblioteca Universităţii oferă un fond de cărţi şi tratate de specialitate extrem de bogat, acces la cele mai actuale resurse electronice de informare şi documentare (baze de date / platforme fulltext).
10. Campusul universitar este modern, cu facilităţi sportive deosebite. Studenţii beneficiază de săli de sport, terenuri de fotbal, tenis şi volei dotate cu tribune, sală de fitness, centru spa cu piscina. Cantina universităţii este situată de asemenea în campus, iar căminele în imediata vecinătate.
Înscrie-te aici