Competențe dobândite

tot ce trebuie să știi despre admiterea la UMFST

Chimie medicală

Perioada studiilor: 3 ani

Program de studiu în limba română

Competențe dobândite:

  • Capacitatea de a opera cu noțiuni privitoare la structura și reactivitatea compușilor chimici, biochimici și a parametrilor monitorizați în testele și analizele clinice, analize de laborator, a compușilor utilizați în terapie;
  • Capacitatea de utilizare a aparaturii specifice laboratoarelor de analize fizico-chimice, clinice/medicale, deprinderea de a realiza și aplica metode de separare și analiză în laborator;
  • Caracterizarea structurală a compușilor chimici, cunoașterea metodelor analitice pentru caracterizarea complexă a acestora în diverse matrici (amestecuri de substanțe, fluide biologice, țesuturi, extracte naturale, produse intermediare, produse finite);
  • Urmărirea, adaptarea și controlul proceselor privind asigurarea calității în laboratoarele de analize farmaceutice, clinice și toxicologice;
  • Managementul, marketingul și administrația în domeniul laboratoarelor de analiză;
  • Consultanța și expertiza pe domeniul de sinteză și caracterizare a compușilor chimici.

Paleta de competențe profesionale este completată de următoarele competențe transversale:

  • Realizarea de proiecte pentru rezolvarea unor probleme specifice domeniului, cu evaluarea corectă a volumului de lucru, resurselor disponibile, timpului necesar de finalizare și a riscurilor;
  • Conceperea și prezentarea unui proiect în condiții de autonomie, cu asistența calificată;
  • Capacitatea de organizare și de lucru în cadrul unei echipe;
  • Asumarea responsabilitații de a elabora un program personal de autoperfecționare;
  • Capacitatea de însușire de noi tehnici și tehnologii, capacitatea de a comunica într-o limbă straină;
  • Elaborarea, tehnoredactarea și susținerea unei lucrări de specialitate pe o temă actuală în domeniu, utilizând diverse surse și instrumente de informare.

Profesia de chimist medical deschide multiple căi de realizare profesională, absolventul acestei specializări putând opta pentru o carieră de succes în următoarele tipuri de instituții și domenii:

  • Companii farmaceutice;
  • Laboratoare de cercetare cu profil chimic, biochimic, clinic, farmaceutic;
  • Laboratoare de analiză și de control al medicamentelor şi suplimentelor nutritive;
  • Laboratoare clinice și toxicologice;
  • Autorități naționale; 
  • Continurea studiilor printr-un program de masterat și doctorat;
  • Carieră didactică preuniversitară;
  • Exercitarea profesiei într-o ţară din Uniunea Europeană, întrucât diplomele conferite de UMFST G.E. Palade sunt recunoscute în UE.